Cheloo – captiv intr-un univers circumscris. Atac la persoana a III-a

Din start trebuie sa marturisesc ca sunt un colosal fan al trupei Parazitii si am tot respectul pentru acest grup, dar din pacate unul dintre membri a devenit absurd si insuportabil!

In ultimii ani am inceput sa-l vedem pe Cheloo prostituandu-se prin tot felul de modalitati ordinare de a iesi in evidenta pentru a mai produce niste bani. A incercat cu niste feat-uri in muzica, cateva aparatii la TV, iar acum devine din ce in ce mai penibil la acest “concurs” deplorabil. La “mirobolantul” duet cu Smiley s-a scuzat si a declarat: “Daca il scoatem pe Andrei Tiberiu Maria si-l bagam pe Ombladon, aceasta piesa este un produs 100% Parazitii”. Da! Singura problema ramane insa colaborarea cu "zambaretu'". Ca sa-l citez pe “Celcareuraste”: “Arunca microfonu’ si danseaza la bara!”. Acest impertinent, frustrat si ipocrit, incearca acum sa se dea in stamba afisand un comportament josnic la un concurs unde “juratii” nu ar trebui sa tina cont de aspectul – exterior sau interior – al concurentilor. Ca sa nu mai vorbesc de modul jalnic prin care participantii sunt evaluati.

Cu o mentalitatea excentrica precum cea a lui Catalin Stefan Ion nu exista posibilitatea evolutiei. Sunt de parere ca oamenii considerati tabu in societate nu ar trebui marginalizati sau exterminati. Daca aceste persoane influenteaza sau devin prea indraznete si reprezinta un pericol pentru “cei normali”, cred ca putem estompa elanul lor prin modalitati omenesti, stabilind astfel niste granite bine definite intre “noi” si “ei”.

Am devenit impartial atunci cand se pune problema tabu-ului. Nu sustin comunitatile gay, nu-mi place sa stiu ca exista, dar asta e! Sunt si ei aici, iar atata timp cat nu sunt deranjat vizual sau auditiv de catre acesti oameni, nu pot sa am ceva impotriva lor.

Comentariul facut la adresa lui Paolo Lagana (“Eu dispretuiesc tot ce esti si ce simti, iar tara asta te va trimite acasa”) mi se pare unul total deplasat si lipsit de profesionalism, dat fiind faptul ca Ion este unul dintre juratii emisiunii. Acest individ are dreptul sa cante atata timp cat o face bine. E drept ca industria muzicala nu e prea ingaduitoare cu un asemenea stil vestimentar, dar asta cred ca se poate rezolva cu usurinta si fara agresivitate.

Ma tem ca universul restrans al lui Cheloo nu mai poate fi combatut, acesta fiind deja indoctrinat cu propriile sale idei si conceptii. Mentalitatea “hitlerista” ar fi trebuit sa fie elimiata de mult din gandirea rationala, deoarece cheia catre o lume mai buna nu poate fi exterminarea, asa cum au demonstrat-o si razboaiele mondiale. Nu au importanta, rasa, culoarea sau orientarile sexuale ale unui individ atata timp cat acesta isi cunoaste limitele si se poate bucura de stilul de viata in care se regaseste.

Pe de alta parte, unii ar spune ca democratia inseamna libera exprimare. Corect! Dar nu te poti manifesta asa pe un post national, daca te consideri un profesionist in meseria pe care o reprezinti. Este de-a dreptul imoral; lipsit de integritate! Instigarea la violenta pe considerente de orientare sexuala, religioasa, rasa, nationalitate sau sex nu poate fi permisa si ar trebui aspru sactionata!

“Instig la cultura, nu doar sa duci sticla la gura” era unul din versurile trupei Parazitii ce pare acum doar o adunatura de cuvinte create doar cu scopul unei simple rime, lipsita de semnificatia cuvenita. Daca piesa “Instigare la cultura” a fost menita sa transmita un mesaj pozitiv, paradoxal, chiar membri trupei au uitat de acesta. Daca ai cultura nu poti avea un orizont atat de restrans!

Afirm inca odata ca sunt un fan inrait al trupei Parazitii si ca geniul lor liric nu poate fi contestat, insa am dreptul sa ma exprim liber. Nu idolatrizez, nu divinizez si nu venerez aceasta formatie, dar respect enorm  munca depusa de catre Cheloo, Ombladon si Freaka da Disk in ultimii 19 ani; insa mentalitatea primitiva a lui Ion ma dezamageste puternic. Ma bucur totusi ca Parazitii si-au pastrat sound-ul si stilul desi in industria muzicala romaneasca si internationala prospera versurile rudimentare, afonii si prostitutia; “artisti” sezonieri de ocazie!

Irefutabil sau nu?

Vinerea (e) neagra - Japca si vrajeala pana la 80%!

Dupa cum bine ne-am obisnuit, anual avem parte de aceasta zi “speciala” pentru naivul roman, vinerea neagra sau pe americaneste, Black Friday. Este ziua in care majoritatea produselor sunt mai pompos aranjate pe rafturi cu reduceri de pana la -80%. Asta dupa ce cu o saptamana inainte preturile au fost umflate in cinstea acestui evenimtent bine gandit ce-si atinge scopul cu succes, aducand de fiecare data mai mult profit ca in anii anteriori.

Romanii ar cumpara orice, chiar daca nu le foloseste la nimic, doar-doar sa apuce si el ceva la pret redus. Fie ca vorbim despre fierbatore de apa electrice (Dar ibricul de fonta ce are? E demodat, stim, dar e mai bun si mai ieftin decat un ceainic electric. Pana la urma rezultatul e acelasi: apa fierbinte), cuptore pentru paine prajita (Ai deja cuptor la aragaz si ai deja un prajitor de paine. De ce ai mai avea nevoie de un cuptor pentru paine prajita? Ti-ar fi de folos daca ai pregati micul dejun pentru o cantina), fierbatore de orez (Cei care il lauda spun ca este ideal pentru ca poti pune orezul la fiert si nu iti faci griji ca se arde sau se lipeste. Dar nici cu o oala obisnuita nu e mare diferenta. Trebuie sa verifici orezul doar de cateva ori). Cam greu daca esti indolet, snob si parvenit! Romanul trebuie sa aiba in colectia sa orice produs, oricat de nefolositor ar fi acesta, fara sa se gandeasca la strategia evident manipulativa, dar atat de eficienta a vanzatorilor. Ce mai conteaza banalitatea strategiei? Merge! Si prea putini se prind!

 Inainte de vinerea grandioasa am poposit, din intamplare, intr-unul din magazinele ce urma sa adopte regimul Black Friday. M-am invartit cateva minute printre produsele exponate la suprapret si am retinut costul unuia, 80 RON. Din lipsa de ocupatie am revenit in acel magazin la scurt timp dupa fabuloasele reduceri si spre amuzamentul meu am observat acelasi produs la pretul de 90 RON! Eeeh, reducere sau ce mama dracu’? Dupa ce ca adaosul poate ajunge pana la 400% in unele cazuri, s-au gandit ca mai pot forta putin nota; doar au informat poporul “hiper vigilent” ca exista reduceri substatiale.

Anul acesta multe dintre magazinele ce participau la promotie au decis sa faca un gest si sa fure startul cu o saptamana inaintea datei oficiale. Iar aceasta strategie s-a dovedit a fi una de succes, avand in vedere ca vanzarile au explodat in prima zi a evenimentului. Unul dintre magaziele care a plecat dintr-un apartamanet cu trei camere a incasat un nou record! Nici mai mult, nici mai putin decat 18 milioane de euro! Dupa zeci de masini, 42.000 de produse electrocasnice, de la frigidere si masini de spalat, pana la mixere, storcatoare si espressoare. In total, clientii au cumparat 200.000 de produse si au stabilit inclusiv un nou record de trafic: 160.000 de vizitatori simultani in acelasi timp pe site, au mai comunicat reprezentantii magazinului. Numai in primele 3 minute au fost vandute 4 masini!

“Au fost clienti care ne-au spus ca nu au dormit toata noaptea dupa ce au vazut oferta, de teama ca vor rata aceasta ocazie”, declara (I.S.), Director General eJAPCA!

Romanii n-ar trebui sa fie “furati de peisajul” promotiilor, insa slabe sunt sansele ca realitatea lor sa fie data peste cap. Doctrine vechi de zeci de ani ne tin in intuneric.  Aceasta frenezie indusa a reducerilor il determina pe narodul de rand sa-si cheltuie banii orbeste pe niste baliverne care denota si tradeaza nesimtirea!

Irefutabil sau nu?

Am jucat ca niciodata, am pierdut ca-ntotdeauana

Nici nu stiu de unde si cum sa incep. Inca o rusine pentru echipa nationala, inca un esec, inca un campionat mondial pe care il vom viziona  impreuna cu Piturca si elevii sai la televizor; multumindu-ne cu amintirile unei echipe a Romaniei apuse de mult.

Turneul final din Franta este ultimul la care a participat Romania. “Generatia de Aur” isi continua evolutiile de exceptie si trecea, si de aceasta data, de faza grupelor. Dupa primele doua meciuri din grupa, cu Columbia (1-0, gol Adi Ilie) si Anglia (2-1, goluri Dan Petrescu si Viorel Moldovan), tricolorii stiau ca vor evolua in “optimi”. Si au ales sa sarbatoreasca acest eveniment vopsindu-se pe cap si devenind blonzi. Romanii au afisat acest look la partida cu Tunisia (1-1). Schimbarea de infatisare avea sa le poarte ghinion, in “optimi”, la jocul cu Croatia (0-1).

Dupa acesta ultima performanta a echipei nationale ne intoarcem in prezent unde putem observa o echipa palida, cu evolutii aproape penibile condusa de un cartofor apatic si lipsit de cunostinte tehnice, o tentativa de antrenor. Mentalitatea lenta a lui Piturca ne demonstreaza inca odata ca un fost jucator (atacant) mediocru nu poate fi solutia. Indiferenta acestui personaj irita de multi ani sute de mii de suporteri romani care inca spera, care se-ncarca pozitiv inaintea fiecarui meci si care sustin echipa. Cat sa mai suporti? Cat sa te mai minti? Stim deja ca acest incompetent de pe banca tehnica a nationalei nu stie sa pregateasca un meci de o asemenea anvergura, mizand pe acelasi sistem de joc depasit si pe o mentalitate ultra defensiva. Cat despre selectiile acestui barbugiu al fotbalului romanesc, nu cred ca mai e nevoie de vreun comentariu, acestea vorbind de la sine, gratie jocului slab practicat de echipa si de parcursul funest din ultimii 17 ani.

Mai trist este faptul ca trecerea barajului a devenit o performanta in ochii lui Piturca, acesta fiind in continuare foarte mandru de “realizarile” echipei sale. Tin sa reamintesc scuzele eterne invocate de Piti: “Aceasta este valoare echipei!”, “Am avut ghinion!”, “Ne-au furat!” sau “Asa e in fotbal!”. Pana si cei mai infocati si optimisti suporteri au inceput sa fie sceptici si frustrati. Aceasta replica de care se agata mereu oamenii din fotbal ( “…valoarea si nivelul echipei!” ) nu este altceva decat o scuza penibila, menita sa calmeze spiritele si o incercare modesta de a ascunde aptitudinea unui antrenor.

Dupa meciul de aseara am auzit pareri ce spuneau cu fermitate ca echipa a jucat fotbal si ca a doua repriza a fost una foarte buna, posesia fiind de partea noastra. Bun, dar unde sunt ocaziile de poarta? Unde sunt suturile? Combinatiile care trebuiau sa puna in valoare anumiti jucatori! Reuseam sa pasam mingea in propria jumatate, iar undeva la 30-35 de metri de poarta adversa, grecii reuseau sa recupereze sau pierdeam balonul stupid, incercand suturi sau centrari imprecise. Daca eram o echipa solida nu ne plangeam ca trag elenii de timp - pentru ca orice echipa ar fi facut la fel – si dadeam 2-3 goluri rapid ca sa putem rezolva meciul. Nici macar nu am reusit sa marcam; a fost nevoie de o eroare in defensiva grecilor pentru ca noi sa inscriem un “gol de onoare”.

Publicul si-a facut datoria! Tara de asemenea!  Insa nu si nationala! Nici echipa nu a demonstrat ca isi doreste sa joace si cu siguranta cel mai mare vinovat al acestui nou esec este inegalabilul, Victor Piturca!

Irefutabil sau nu?

Sambata Mortilor

De curand am fost intr-o biserica unde am asistat la ritualul pentru Sambata Mortilor. In momentul in care am pasit inauntru, din stanga si din dreapta, ma examinau vreo douazeci de babute care m-au facut sa ma simt ca intr-o comisie. In fata lor erau asezate mese unde fiecare isi expunea bucatele care mai de care mai impopotonate. Mandria babelor pentru colivele pe care le pregatisera era de neegalat. La fiecare 30 de secunde auzeai cum isi reproseau intre ele ca bomboana sau bucata aia de ciocolata nu are ce sa caute pe coliva si ca vinul trebuie asezat nu stiu in ce pozitie si la cate grade distanta de coliva.

Dupa vreo ora in care nu m-am putut concentra decat la comportamentul si judecata cre(s)tina ale acestor femei, am decis sa acord putina atentie unui “tip” imbracat in negru si plin de cruci aurite. In timp ce-l ascultam pe acest intretinut al sortie, citand paragrafe din Biblie, in jurul meu fanatismul religios atinsese cote maxime. Cantatul ala lalait si vocea groasa ce intervenea din cand in cand reusisera sa bage multimea de enoriasi intr-o transa. Oriunde intorceam capul vedeam cum oamenii se-nchina excesiv facand zeci de inchinaciuni si plecaciuni pe minut. Incercand sa fac abstractie de mascarada din jurul meu, am cautat din nou sa imi indrept atentia catre “baiatu'” ce recita de zor din Cartea Sfanta.

Dupa minute bune, tot ce am retinut din spusele omului imbracat in negru au fost urmatoarele: frica, stapana si stapan, eu pagan, El fara de pacat, Patriarhul Prefericit Daniel, omenirea este vinovata si trebuie sa plateasca, sa ne sacrificam, judecata lui Dumnezeu, El ne-a dat viata si trebuie sa Il divinizam. Foarte pe scurt.... nu mi-a placut! Daca acest Creator exista sau a existat candva, refuz sa cred ca trebuie sa ma comport ca un sclav, divinizandu-L toata viata, in conditiile in care eu nu am avut liber arbitru. Nu am stiut unde ma nasc, cum o sa arat, ce nume o sa am si alte trasaturi psiho-fiziologice. Nici unul dintre noi nu a stiut nimic despre aceasta viata sau test sau ce-o fi - scenariul asta bolnav pe care il traim.

La finalul slujbei, preotul, incercand sa ne ridice moralul, dar terminand dezamagitor, spune: “Daca doriti puteti dona niste bani ca sa putem inlocui usile de la intrare! Dar numai daca vreti!”.

Am inteles acum ca Biserica anului 2013 se rezuma la credinciosi de ocazie, babe isterice indoctrinate cu idei ceausiste si oameni care nu au nici cea mai mica idee ce inseamna cu adevarat Crestinismul sau in ce anume cred de fapt. Sarbatorile sunt un prilej de fala, o adunatura de ipocriti gata sa puna etichete si sa dea sfaturi “parintesti”.

Irefutabil sau nu?

Un moment de slabiciune - Confuz in secolul XXI.

Am inceput sa obosesc; parca nimic nu se leaga. Sa fie doar o impresie, o etapa?...nu stiu, dar ma simt risipit si infrant. Saracia si mizeria din jurul meu ma apasa. Am obosit sa mai sper si sa visez, dar poate ca ma complac, poate ca nu-mi doresc mai mult.

Imi vine in minte o intrebare dificila. "Ce este fericirea?". Se poate defini? Masura? O pot imprumuta macar?...Nu cred, dar ar fi fost frumos.

De multe ori ma gandesc la experienta de a trai. Multi spun ca nimic nu poate fi mai intens decat a experimenta viata in sine. De acord, dar nu e asa mereu si ma indoiesc c-ar exista cineva care a reusit sa fie pe deplin multumit de sine si de viata sa; macar putin peste jumatate din timpul petrecut aici, pe micuta nostra planeta albstra. De undeva din adancul subcostientului revine o intrebare: "Mai e ceva dupa?". Dar oare cati nu se intreaba asta?! Am auzit o multitudine de teorii, cate ceva despre samani, diversi indivizi ce pretind ca pot avea experiente extracorporale si bineinteles ca am fost atent si la tabara adversa. Dar e bine sau nu? Se poate? Exista? Parca suna a basm. Pe cine sa crezi intr-o lume in care toti sunt preocupati sa dea sens la nimic? Totul a devenit controversat, toti par ca au dreptate si in acelasi timp se inseala. Inaintez in varsta si ma simt din ce in ce mai confuz. Parca odata cu asta trebuia sa fiu mai luminat, dar pare ca nu e deloc asa. Si am invatat multe in toti anii astia. Suficient de multe, dar e o mica problema. Sunt prea multe intrebari, mult prea multe! Uneori aproape ca imi doresc sa fi fost unu' dintre aia care nu stiu si nici nu se intreaba prea multe. Omu' ala simplu, din topor, care nu stie prea multe si nici n-are de gand pentru ca in lumea lui e multumit cu ce are. Se spune ca oamenii inteligenti au multe intrebari. Pai daca e asa nu-i prea placut sa gandesti putin peste standard pentru ca intelegi - sau ai impresia c-o faci - mai bine decat un om cu o inteligenta mediocra. Ei bine, eu nu prea stiu cine sunt cand vine vorba de asta, dar poate asa a fost sa fie. Sau poate ca nu exista nimic scris, un destin sau ceva de genul. Poate ca rasa asta complexa a omului a fost doar norocoasa ca s-a nascut aici, poate ca asta e prima si ultima experienta. Reincarnari, universuri paralele, spiritualitate, stiinta, religii, extrateresti, Creator(i)... prea multe intrebari. Nu stiu ce si cum a fost acum 100 sau 2000 de ani, dar as eticheta acest secol, XXI, ca fiind cel mai confuz din istoria omenirii. “Stim prea multe”, evoluam prea repede tehnologic si oricat de paradoxal ar suna sunt de parere ca ramanem in urma. Tehnologic am avansat in 15 ani ca niciodata, intelectual... cred ca suntem mai jos ca niciodata. Dar ce importanta are? Sunt prins aici in aceasta ciudata realitate, un rob al intrebarilor fara raspus. Sa sper ca intr-o zi voi avea explicatia acestor chestiuni? Sa uit de ele? Nu stiu... cum spuneam, ma regasesc intr-un secol confuz.

Irefutabil sau nu?