Am inceput sa obosesc; parca nimic nu se leaga. Sa fie doar o
impresie, o etapa?...nu stiu, dar ma simt risipit si infrant. Saracia si
mizeria din jurul meu ma apasa. Am obosit sa mai sper si sa visez, dar poate ca
ma complac, poate ca nu-mi doresc mai mult.
Imi vine in minte o intrebare dificila. "Ce este
fericirea?". Se poate defini? Masura? O pot imprumuta macar?...Nu cred,
dar ar fi fost frumos.
De multe ori ma gandesc la experienta de a trai. Multi spun ca
nimic nu poate fi mai intens decat a experimenta viata in sine. De acord, dar
nu e asa mereu si ma indoiesc c-ar exista cineva care a reusit sa fie pe deplin
multumit de sine si de viata sa; macar putin peste jumatate din timpul petrecut
aici, pe micuta nostra planeta albstra. De undeva din adancul subcostientului
revine o intrebare: "Mai e ceva dupa?". Dar oare cati nu se intreaba
asta?! Am auzit o multitudine de teorii, cate ceva despre samani, diversi
indivizi ce pretind ca pot avea experiente extracorporale si bineinteles ca am
fost atent si la tabara adversa. Dar e bine sau nu? Se poate? Exista? Parca
suna a basm. Pe cine sa crezi intr-o lume in care toti sunt preocupati sa dea
sens la nimic? Totul a devenit controversat, toti par ca au dreptate si in
acelasi timp se inseala. Inaintez in varsta si ma simt din ce in ce mai confuz.
Parca odata cu asta trebuia sa fiu mai luminat, dar pare ca nu e deloc asa. Si
am invatat multe in toti anii astia. Suficient de multe, dar e o mica problema.
Sunt prea multe intrebari, mult prea multe! Uneori aproape ca imi doresc sa fi
fost unu' dintre aia care nu stiu si nici nu se intreaba prea multe. Omu' ala
simplu, din topor, care nu stie prea multe si nici n-are de gand pentru ca in
lumea lui e multumit cu ce are. Se spune ca oamenii inteligenti au multe
intrebari. Pai daca e asa nu-i prea placut sa gandesti putin peste standard
pentru ca intelegi - sau ai impresia c-o faci - mai bine decat un om cu o
inteligenta mediocra. Ei bine, eu nu prea stiu cine sunt cand vine vorba de
asta, dar poate asa a fost sa fie. Sau poate ca nu exista nimic scris, un
destin sau ceva de genul. Poate ca rasa asta complexa a omului a fost doar
norocoasa ca s-a nascut aici, poate ca asta e prima si ultima experienta.
Reincarnari, universuri paralele, spiritualitate, stiinta, religii,
extrateresti, Creator(i)... prea multe intrebari. Nu stiu ce si cum a fost acum
100 sau 2000 de ani, dar as eticheta acest secol, XXI, ca fiind cel mai confuz
din istoria omenirii. “Stim prea multe”, evoluam prea repede tehnologic si
oricat de paradoxal ar suna sunt de parere ca ramanem in urma. Tehnologic am
avansat in 15 ani ca niciodata, intelectual... cred ca suntem mai jos ca
niciodata. Dar ce importanta are? Sunt prins aici in aceasta ciudata realitate,
un rob al intrebarilor fara raspus. Sa sper ca intr-o zi voi avea explicatia
acestor chestiuni? Sa uit de ele? Nu stiu... cum spuneam, ma regasesc intr-un
secol confuz.
Irefutabil sau nu?
0 comments:
Trimiteți un comentariu