Sindromul Iulia Albu

Fac parte din minoritatea oamenilor care se uita destul de putin la televizor, iar atunci cand o fac nu ma uit la stiri, emisiuni mondene sau telenovele pentru gospodine triste. Desi mi-am tocit degetele de la atata butonat - pentru ca mai mult asta fac decat sa stationez pe un post - vad din ce in ce mai des o figura dubioasa si morbida. Numele acestui personaj, grav bolnav psihic, este Iulia Albu; o patachina ce a luat Hunger Games mult prea in serios si mult prea devreme.

De cand a devenit moda un element indispensabil supravieturii si cum de aceasta clona a lu’ Lady Gaga este lasata sa se manifeste in fata micului ecran? Mi-ar placea s-o vad manifestandu-se intr-o camasa de forta, intr-o camera alba cu pereti moi. Te uiti odata, de doua si cam asta e, ca n-ai ce sa inveti de la aia, da’ ce sa-i ceri imbecilului? Ignoranta nu cunoaste limite si, mai grav, se ia! Aparent prostia poate fascina atat de intens incat poti atinge performata de a ajunge la stadiul in care ai devenit una cu aceasta - o fuziune intre prost si prostie.

Chiar daca are vreun soi de pregatire in acest domeneiu, modalitatea ei de a actiona si de a reactiona este una penibila, infantila si jenanta pentru un adult. Am observat ca femeia isi permite sa dea note “vedetelor” din Romania fara sa aiba vreun argument valid, e pur si simplu o chestiune personala de gust si o tona de subiectivitate. Amuzant pentru cei cu o inteligenta mediocra, trist pentru mioarele care au inceput sa aprecieze, ba chiar sa urmeze tot ce iese din gura asa-zisului “fashion designer/editor”.

Si cum televiziunile au inceput sa exploateze la maxim prostia si moravurile usoare, era de asteptat ca si in cazul acesta va fi la fel. De data asta chiar au prins ceva special, foarte special, atat de special incat nu s-a pomenit in Romania, o formidabila toanta! O femeie ce traieste cu impresia ca face parte dintr-o rasa rara si al dracu’ de unicata, stilata si sofisticata. Foarte adevarat! E greu sa intelegi stilul ei unicato-stilato-s-o-fi-stricat. Doar ca balanta atarna atat de greu in dreptul penibilului pentru aceasta muiere!

Care-i treaba cu vestimentatiile alea sau cu machiaju’ ala grotesc? Sunt prea ingust la minte ca sa inteleg rafinamentul? Sau realitatea e ca femeia cu o gaina pe post de animal de companie incearca cu disperare sa iasa in evidenta si sa promoveze imbracamintea aia ridicola? Un sfat bun pe care l-am primit candva din versurile unei trupe vechi de hip-hop zice asa: “…sa nu te dai geniu neinteles cand vezi ca public n-atragi”. Da’ ai grija la public! Insa azi nu mai conteaza cat de penibil sau prost esti pentru ca toti alearga dupa hartiile astea imputite, de la ultimu’ salahor pana la cel mai mare parvenit ce coordoneaza toate mizeriile astea. Discrepanta dintre saraci si bogati creeaza disperare, iar disperarea creeaze penibil si prostie impunatoare prin proportiile sale.

Irefutabil sau nu?
 

Doctrinele comuniste si efectele-n posteritate

Am vrut sa evit subiectul asta din pricina respectului pe care il am fata de oamenii in varsta, insa imi este imposibil, exista o limita! Vesnica lupta dintre “noi si ei” sau tineri contra batrani nu se va stinge, probabil, niciodata. Comunismul si-a pus amprenta, cat se poate de serios, peste generatiile lui Ceausescu. Respectul ne obliga sa ii tratam cu ceva mai multa toleranta pe batrani, in general, dar foarte multi dintre ei sunt de-a dreptu’ sclerozati si antipatici. Nu pot sa-i sufar p-aia care au impresia ca totul li se cuvine si ca ei detin dreptatea absoluta.

- Inteleg si respect ca ai muncit peste treizeci de ani in nu stiu ce mediu si-n nu stiu ce conditii, viata a fost o tarfa cu tine, suferi de niste boli si, pe langa toate astea, statu-ti ofera o pensie mizerabila din care abia supravietuiesti. Asta nu inseamna ca noile generatii sunt niste sclavi care trebuie sa va faca dumneavoastra vietile mai usoare prin supunere deplina! Asta nu inseamna ca doctrinele ce v-au tinut zeci de ani in intuneric se mai aplica si-n zilele noastre!... sau poate ca se aplica, dar diferit. Avem si noi dreptate, stim si noi ce e bine si ce nu. Chiar daca nu e asa, avem nevoie sa gresim ca sa putem intelege, caci nu putem ajunge batrani si intelepti fara sa fim tampiti si tineri. Etapele astea sunt necesare pentru ca noi sa putem creste! Nu mai putem fi intemnitati in idei batranesti, suntem mai evoluati din punct de vedere al inteligentei (cel putin o parte din noi!) si trebuie sa ne formam o identitate bazata pe idei proprii, pe originalitate si creativitate. Va trebui sa renuntati odata la manipulare si gandire rigida. Au trecut ceva ani de cand comunismul a murit. Incercati sa scoateti capul din bula dumneavoastra! Realitatea curenta v-ar putea surprinde!

Traim si noi vremuri bolnave si ciudate, insa sunt total diferite, ideologia este alta. Iar noi trebuie sa ne adaptam la prezent; nu ne putem permite sa ramanem in urma. Exista sfaturi de viata general valabile pe care vi le acceptam cu placere, dar nu ne impuneti un stil de viata demodat si o mentalitate imbacsita! Nu e corect! Avem ce invata de la domniile voastre si viceversa, dar aveti nevoie de o perceptie mai ampla si ceva deschidere! Cine spune ca varstnicii nu pot tine pasul? A fi batran nu reprezinta un handicap social, dar uneori a avea de-a face cu ei poate fi o provocare.

De curand ma aflam intr-o posta, la coada unui ghiseu. Lucrurile mergeau lent, ca de obicei. Aceast sir de oameni era formant din vreo cincisprezece persoane ce-si vedeau de treaba asteptand sa-si plateasca facturi, sa-si ridice alocatii sau pensii, bani sau colete. Dupa niste minute bune de asteptare o oarecare pensionara izbucni; incepu sa se manifeste acid, gesticuland haotic si agitandu-se mai rau decat un peste pe uscat. Problema dansei era numarul de persoane aflate la acel ghiseu. Si pe langa reactia isterica doamna cu pricina deveni extrem de intruziva si agresiva, smulgand din mainile catorva persoane, buletine, taloane si facturi. Asta dupa ce avu grija sa reclame presupusul incident dirigintelui de posta luat pe sus din birou si obligat sa asiste la scena. In mod firesc tensiunea crescu si toate frustrarile oamenilor fusesera indreptate catre diriginte. “- De ce stam atat la coada?”, “- Angajati personal!”, “- Asa se-ntampla-n fiecare luna, vin si stau la coada cu orele!”, fusesera doar cateva dintre replicile adresete conducerii.

Mi se pare anormal sa creezi tensiune doar pentru ca ai stat zece minute la o coada. Mi se pare anormal sa agresezi oameni din senin doar pentru ca batranetea e perceputa ca o scuza si “ar trebui respectata”. Bun simt, rabdare si respect. Batranilor romani le cam lipsesc aceste trei caracteristici indispensabile, mai ales la varsta a treia!

Ne aflam cu totii in aceeasi situatie, suntem si noi – astia tineri – furiosi si frustrati, nu e nevoie sa ne luptam intre noi ca natangii. Mai bine ne-am alia impotriva psihopatilor de la conducere pentru ca ei sunt problema. Cea mai mare parte din vina o au ei si din cauza lor am ajuns aici (Stimati “conducatori”, sarcina de a conduce si de a indruma o tara este imensa, v-ati asumat-o, face-ti-o corect sau pleacati! Daca nu puteti si nu vreti, ar trebui sa fiti izgonit!).

E nevoie sa ne deschidem putin, valabil pentru ambele tabere; ar putea sa mearga…

Irefutabil sau nu?